Câți români au luat Premiul Nobel, de fapt. Cine sunt cei care l-au ratat, marii nedreptățiți

Premiul Nobel este cea mai prestigioasă distincție din lume în cele șase domenii pentru care se acordă. Țara noastră se regăsește, timid, în listele cu laureați, dar, până la urmă, hai să vedem câți români au luat Premiul Nobel și, ca amănunt relevant, câți l-ar fi putut primi.

Cine sunt românii care au câștigat Premiul Nobel

Cum toamna este „sezonul Premiilor Nobel”, emoțiile sunt foarte mari în comunitatea științifică, dar și în cea literară și economică. Prestigioasa distincție se acordă în șase domenii.

Cinci dintre ele – pentru fizică, chimie, fiziologie-medicină, literatură și pace – sunt prevăzute prin testamentul magnatului Alfred Nobel, inventorul dinamitei, și se acordă din 1901, cel de-al șaselea, cel pentru economie, fiind decernat începând cu 1969.

Cum joi a fost anunțat câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură din acest an în persoana scriitorului norvegian Jon Fosse, trebuie să ne aducem aminte, încă o dată, că de ani buni, pe lista scurtă a candidaților propuși pentru premiere se află și scriitorul român Mircea Cărtărescu, acesta fiind prezentat, cel puțin o dată, drept marele favorit la obținerea lui.

Citește și: Premiul Nobel de care nu ai auzit niciodată: Ciudățeniile științifice, la mare căutare anul acesta

Totuși, câți români au luat Premiul Nobel, de fapt? Probabil că mulți ne-am aminti două, poate trei nume, printre care, desigur, cel cu care ne-am obișnuit de zeci de ani, George Emil Palade.

Într-adevăr, eminentul specialist în domeniul biologiei celulare, născut la Iași în 1912, a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru medicină, în 1974, pentru explicarea mecanismului celular al producției de proteine și descoperire ribozomilor, supranumiți și „corpusculii lui Palade”.

George Emil Palade, primul laureat originar din România

Este drept, cum din 1946, Palade s-a mutat în SUA, el este prezentat în enciclopediile lumii drept „om de știință american de origine română”. George Emil Palade a murit în SUA, în California, la data de 8 octombrie 2008, la vârsta de 96 de ani.

Al doilea laureat român al Premiului Nobel este și cel mai puțin cunoscut, pentru că totul s-a întâmplat pe vremea lui Nicolae Ceaușescu. Doctorul Ioan Moraru este şi singura personalitate de origine română care în momentul obţinerii acestei distincții se afla în România, fără să fie emigrat în altă ţară.

Citește și: Oameni care au schimbat lumea pentru totdeauna: geniile fără de care planeta noastră ar fi arătat altfel astăzi

În anul 1985, Ioan Moraru, împreună cu sovieticul Mihail Kuzin şi americanul Bernard Lown, au primit Premiul Nobel pentru Pace. Cei trei – membri ai organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear” – au realizat un studiu amănunţit cu privire la consecinţele unui război nuclear.

Cu toate acestea, regimul comunist i-a interzis medicului român să ia parte la festivitatea de decernare a premiului Nobel, pentru că, nu-i așa?, niciun român aflat în țară nu putea primi premiul respectiv înaintea lui Nicole Ceaușescu, care jinduia tot după distincția pentru pace. Ioan Moraru a decedat în timpul Revoluţiei, la data de 20 decembrie 1989, în  Bucureşti, în vârstă de doar 62 de ani.

După doar un an, în 1986, o altă personalitate născută în România a primit tot Premiul Nobel pentru pace. Este vorba de Elie Wiesel, prezentat oficial drept „scriitor și ziarist american de origine română”, născut la Sighetu Marmației, într-o familie de evrei, în 1928.

Elie Wiesel și Ioan Moraru, răsplătiți cu Premiul Nobel pentru pace

Supraviețuitor al Holocaustului, cea mai cunoscută carte a lui Wiesel este „Noaptea”, o operă autobiografică despre timpul petrecut în lagărul nazist de la Auschwitz, este recunoscută ca fiind una dintre cărţile fundamentale ale Holocaustului. Elie Wiesel a fondat un institut ce-i portă numele și a murit în 2016, în SUA, la vârsta de 87 de ani.

În 2009, scriitoarea Herta Muller a fost laureata Premiului Nobel pentru literatură. Născuta în 1953, în judetul Timis, din părinti șvabi, ea a urmat studii de limba germană şi literatura romana la Universitatea din Timișoara.

Citește și: Românii care au schimbat lumea

În România comunistă, familia Muller a fost persecutată, mama Hertei, fiind deportată în lagărul Novo – Gorloka din Uniunea Sovietică.  În anul 1987, Herta Muller a emigrat în Republica Federală Germania.

În anul 2009, scriitoarea a publicat romanul „Leagănul respiraţiei”, o carte ce explică modul în care au fost deportați în URSS germanii originari din România. În același an, a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru literatură, pentru „densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaţilor”.

Cel de-al cincilea laureat al Premiului Nobel de origine română a fost fizicianul Stefan Hell. Născut în 1962 în Arad, el a primit, în anul 2014, Premiul Nobel pentru chimie, împreună cu Eric Betzig și William E. Moerner, „pentru dezvoltarea microscopiei fluorescente cu super-rezoluție”. Stabilit de mulți ani în Germania, Hell este prezentat, firește, drept „fizician german de origine română”.

Herta Muller, marea învingătoare din 2009, pentru literatură

Iar lista câștigătorilor se cam termină aici. Totuși, România putea avea mult mai mulți laureați ai Premiului Nobel, câțiva dintre ei meritându-l cu prisosință, dar pierzându-l din cauze ce n-au ținut de propria voință.

Contribuţia profesorului Nicolae C. Paulescu (1869–1931) la descoperirea insulinei este deja binecunoscută. În anii 1920 și 1921, doctorul Paulescu a publicat în Franța și Belgia mai multe articole privitoare la descoperirea hormonului ce salvează viața atât persoane cu diabet de tip I.

Citește și: Viața lui Nichita Stănescu, un melanj de artă și vicii. Ultimele cuvinte ale geniului răpus de alcool: „Respir, doctore, respir”

Dar, în 1923, Premiul Nobel pentru medicină, pentru descoperirea insulinei, a fost acordat profesorilor Frederick G. Banting si John J. R. Macleod de la Universitatea din Toronto, Canada.

De ce? pentru că, pur și simplu, pe Paulescu nu l-a propus nimeni pentru primirea distincției, motivele acestei „scăpări” din partea instituțiilor române abilitate să facă acest lucru fiind greu de stabilit.

Nicolae Paulescu și Ștefan Procopiu, cei mai mari nedreptățiți

Un alt mare nedreptățit a fost fizicianul Ștefan Procopiu (1890-1972), care, în 1912, a descoperit formula magnetonului (momentul magnetic al electronului). El și-a publicat descoperirea în 1913, însă dincolo de granițele României ea nu a fost cunoscută, din cauza declanșării Primului Război Mondial.

Cinci ani mai târziu, în 1918, fizicianul danez Niels Bohr a calculat același moment magnetic, utilizându-l în primul model atomic și obținând Premiul Nobel pentru fizică în 1922 pentru elaborarea teoriei cuantice a modelului planetar al atomului. E drept, astăzi, în fizică, descoperirea este cunoscută sub denumirea de Magnetonul Bohr–Procopiu.

Al treilea mare nedreptățit a fost medicul Gheorghe Benga, născut la 26 ianuarie 1944, în Timișoara, profesor universitar și șef al Catedrei de Biologie Celulară și Moleculară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca și șef al Laboratorului de Genetică Umană din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj Napoca.

În 1986, împreună cu Octavian Popescu și Victor I. Pop, Benga a demonstrat existența unei proteine-canal pentru apă în membrana celulară a globulelor roșii, pe care reușește să o detecteze cu ajutorul americanului Ross P. Holmes, de la Universitatea Illinois, care furnizează substanța necesară pentru detectarea acesteia.

Descoperirea a fost publicată în anul 1986 în reviste internaționale de specialitate împreună cu descrierea modului în care această proteină ar putea fi izolată și purificată, dacă s-ar dispune de aparatura necesară.

În 1988, având la îndemână respectiva aparatură, profesorul american Peter Agre descoperă aceeași proteină, pe care reușește să o izoleze și purifice. În studiul publicat în 1988 de Agre, lucrarea profesorului Gheorghe Benga este menționată în bibliografie.

În schimb, în1992, același Peter Agre publică un alt studiu, referitor la proprietatea aquaporinei de a transporta apa prin membrana celulară, în care profesorul Benga este omis din bibliografie.

Una peste alta, în 2003, Premiul Nobel pentru chimie le-a fost acordat americanilor Roderick MacKinnon și…. Peter Agre, pentru descoperirile din domeniul canalelor membranelor celulare.

Alți trei scriitori au fi putut primi Premiul Nobel

România ar fi putut avea și alți trei laureați ai Premiului Nobel pentru literatură, în afară de Herta Muller, deși în aceste cazuri exist o graniță fină între realitate și legendă. Primul care ar fi putut primi distincția a fost Lucian Blaga (1895-1961).

Opera poetică, filosofică, dramatică şi eseistică a lui Lucian Blaga se bucura în 1956 de o largă recunoaştere în cadrul culturii române și nu numai. Acela a fost anul în care, conform anumitor surse, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel pentru literatură.

Deși unii nu cred în această variantă, conform historia.ro, însăși fiica filosofului și scriitorului, Dorli Blaga, în lucrarea „Lucian Blaga. Corespondenţă de familie”, scrie că „în toamna 1956, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu şi-a dat însă asentimentul”.

Următorul literat român care putea primi acest Premiu Nobel a fost Tudor Arghezi. propus în 1965, dar nu de către statul român, ci de un profesor italian de literatură română de la Universitatea din Roma, pe numele său Angelo Monteverdi.

Prezența lui Arghezi pe lista oficială a cu cei 90 de candidați din acel an a fost confirmată de documentele publicate de Adevărul, anul trecut. Dar premiul i-a fost acordat scriitorului sovietic de origine cazacă, Mihail Șolohov, binecunoscut generațiilor mai în vârstă mai ales pentru romanul în patru volume, „Pe Donul liniștit”.

Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Nichita Stănescu au fost la un pas

În fine, marele poet Nichita Stănescu ar fi putut un alt candidat serios la obținerea unui Premiu Nobel. „Poetul necuvintelor” a fost propus în 1980, de către fosta lui iubită, scriitoarea Gabriela Melinescu, stabilită în Suedia, cu sprijinul soțului acesteia, editorul René Coeckelbergh, care avea relații strânse, inclusiv cu membri ai Academiei Regale din Stockholm, cea care acordă premiile.

Conform jurnalul.ro, o delegație din Suedia chiar s-a întâlnit cu Nichita chiar în apartamentul acestuia cu două camere din Piața Amzei, Uniunea Scriitorilor nefiind de acord să găzduiască respectiva întâlnire. Dar premiul a fost câștigat în acel an de către poetul și scriitorul polonez Czesław Miłosz.

Să nu uităm, totuși, că în toamna acelui an, fusese fondată, la Gdansk, mișcarea anticomunistă sindicală „Solidaritatea”, condusă de viitorul președinte al Poloniei, Lech Walesa. Iar din România, la fel ca în cazul lui Ioan Moraru, cinci ani mai târziu, nimeni nu trebuia să ia Premiul Nobel înaintea lui Nicolae Ceaușescu…

Prin urmare, singura noastră șansă în acest domeniu este ca Mircea Cărtărescu să câștige, totuși, cândva, mult râvnitul premiu.